Sportul românesc a intrat în grevă generală! Angajații din subordinea MTS solicită „plată egală pentru muncă egală”. „Am acceptat prea multe compromisuri care ne-au transformat într-o masă de manevră”

Redactor:
Marius Hutu
Sportul românesc a intrat în grevă generală! Angajații din subordinea MTS solicită
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sindicatul Național Sport și Tineret (SNST) a anunțat că salariații din unitățile subordonate Ministerului Tineretului și Sportului și din federațiile sportive naționale au intrat în grevă generală începând de astăzi, 8 august, de la ora 8.00.

„De la declanșarea protestelor nu s-au făcut progrese în rezolvarea nemulțumirilor celor care muncesc în Sport și Tineret, MTS-ul nu a inițiat negocieri reale pentru deblocarea situației reclamate. Angajații din subordinea MTS sunt hotărâți să își recapete drepturile, să nu mai muncească fără să fie platiți și solicită >”, după cum se specifică într-un comunicat al SNST.

Protestul se desfășoară la nivel național si afectează activitatea din Cluburile Sportive Municipale, Direcțiile Județene pentru Sport și Tineret, Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București, Casele de Cultură ale Studenților, Complexurile Sportive Naționale și Federațiile Sportive Naționale.

Probleme și revendicări: 

  • „În cadrul subordonatelor MTS sunt salarii diferite pentru funcții similare; solicităm egalizarea salariilor la nivelul maxim aflat în plată pentru funcții similare
  • Lipsa de personal și supraîncărcarea cu sarcini a angajaților existenți; administratorul este și mecanic și fochist și instalator și șofer etc; cumulul de funcții este dus la extrem, fără beneficii salariale dar cu toată răspunderea presupusă de gama integrală de atribuții
  • MTS este imun la orice propunere de corectare a situației salariaților și respinge dialogul constructiv; puținele intâlniri se produc cu greu și fără finalizare concretă
  • 70% dintre salarariați au venituri de 1.300 de lei net fără diferențiere în funcție de studii, funcții, răspundere sau complexitatea muncii
  • Funcțiile specifice (medic, asistent medical, kinetoterapeut, psiholog, maseur, șofer, recepționer, cameriste, profesor – antrenor) sunt încadrate incorect și neunitar; marea majoritate a salariilor sunt aproape de minimul brut pe economie;
  • Nu se acordă sporul/gradația de vechime; sunt plătiți la fel și angajații cu 1 an și cei cu 35 de ani vechime; deși există hotărâri judecătorești care spun că gradația de vechime se acordă la salariul de baza minim brut și nu este inclus în acesta, MTS refuză aplicarea acordarea gradației de vechime
  • Există situații de inechitate salarială în care noul angajat are salariu mai mare decât cel cu vechime
  • Nu este plătită munca în zilelele de sâmbătă, duminică și sarbatoare legală și nici munca suplimentară
  • Pontajele nu reflectă situația reală, iar MTS refuză să intervină în această problemă; daca s-ar efectua pontarea corecta conform Codului muncii, ar fi evidentiațe sute de mii de ore suplimentare prestate anual
  • Nu se mai acordă sporul de 25% pentru antrenorii care au sportivi la lotul național
  • Începând cu 1 ianuarie 2018, antrenorilor cu sportivi la lotul național le-au scăzut veniturile
  • În MTS, în afara salariului de bază nu se acordă nici un spor prevăzut de lege
  • Nu se aplică noul regulament de sporuri pentru condiții de muncă la nivelul MTS și al unităților subordonate, din motive bugetare; MTS nu confirmă solicitarea fondurilor necesare la rectificarea bugetară
  • MTS impune o salarizare inechitabilă în federațiile sportive naționale, respectiv salariul minim pe economie, fără diferențiere după funcție, studii, vechime etc.
  • Nu se acorda voucherele de vacanță în toate structurile subordonate MTS, iar impozitarea a fost realizată neunitar”

„Am acceptat prea multe compromisuri care ne-au transformat într-o masă de manevră și aproape că am început să credem că asta este normalitatea. Ministerul Tineretului și Sportului trebuie să înțeleagă că suntem determinați să ne obținem drepturile și că nu vom da înapoi”, a mai susținut SNST.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul episod Survivor All Stars
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile de joburi
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Strigătul disperat al fiicei milionarului român care a ajuns falit, la fel ca Irinel Columbeanu: Şi unui câine îi dai o pâine!
Strigătul disperat al fiicei milionarului român care a ajuns falit, la fel ca Irinel Columbeanu: Şi unui câine îi dai…
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi scria unuia dintre tinerii de 15 ani VIDEO
Profesoară în vârstă de 30 de ani, găsită vinovată după ce a făcut sex cu doi elevi minori. Ce îi…
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×